Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, în mijlocul credincioșilor de la Parohia „Uspenia”

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 7, 2025   Autor: Mihail Vrăjitoru

Sfântul locaș s-a dovedit neîncăpător pentru botoșănenii care au dorit să fie parte din acest moment de sărbătoare.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Nichifor a vorbit despre rostul ascuns al suferinței în viața omului și despre lucrarea tainică a lui Dumnezeu în mijlocul încercărilor noastre:

În această lume în care răul este amestecat cu binele, suferința omului are un rost. Suferința îngăduită de Dumnezeu îl face pe om mai răbdător, mai înțelegător, mai cinstitor. Îl ajută să priceapă cum lucrează Dumnezeu în lume și să fie cu inimă bună față de cei care poartă, la rândul lor, suferință în această viață.

Lumea aceasta este o școală despre cum să ne purtăm suferința: fără să ne plângem îndelung, fără deznădejde, dar în același timp înțelegând că, atunci când ea vine în viața noastră fără s-o căutăm, ne afânează inima și ne înțelepțește. Femeia din Evanghelia de astăzi, deși era gârbovă până la pământ — o suferință grea, care nu o lăsa nici să privească omul în ochi, nici să se bucure de cele din jur — abia mergea, și totuși stăruia să vină la templu. Stăruia să-și aducă lucrarea ei înaintea lui Dumnezeu.

Și atunci când omul vine spre Dumnezeu, și Dumnezeu îl caută; și Dumnezeu îi înțelege suferința; și Dumnezeu se face pricină de tămăduire. Dacă demonul are o putere de învrăjbire și de sălbăticire a acestei lumi, Domnul are o putere de vindecare și ne învață să nădăjduim în aceasta. Cel ce-L cinstește pe Dumnezeu înțelege lucrarea Lui și se bucură de ea.

La finalul slujbei, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Nichifor pentru grija părintească și pentru prezența în mijlocul comunității.

De la ora 17:00, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va participa la concertul de colinde organizat de Protopopiatul Botoșani, un eveniment care va aduce pe scenă colindători de toate vârstele, uniți pentru a vesti Nașterea Domnului Iisus Hristos.

Biserica în care poetul Mihai Eminescu a primit Taina Sfântului Botez

În anul 1552, în plin august, se încheia construcția ultimei biserici ridicate de Doamna Elena Rareș. Biserica „Ospenia” – cum se numea atunci – a fost zidită din piatră și cărămidă, având acoperiș de draniță. La poartă se afla o clopotniță de lemn, amplasată aproape de maidanul unde poposeau carele cu mărfuri în drum spre Polonia. Este foarte posibil ca, înaintea actualei construcții de piatră, să fi existat o bisericuță de lemn.

La 21 ianuarie 1850, la „Uspenia” a avut loc botezul lui Mihai Eminescu. Preotul Ion Stamate – cel care a oficiat slujba religioasă – era duhovnicul familiei Eminovici, ce locuia în apropierea bisericii. Biserica „Uspenia” a păstrat singurul act de stare civilă al marelui poet, mai exact registrul de botez în care sunt consemnate data nașterii – 15 ianuarie 1850 – și data botezului – 21 ianuarie 1850. Registrul a fost preluat de Nicolae Iorga, împreună cu alte 21 de documente, și dus la Academia Română în anul 1925.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri